Basescu va fi bunic in curand

Fiica președintelui României, Elena Băsescu, a făcut din nou o serie de declarații despre sarcină, sâmbătă, când a participat la Convenția PDL.
Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat sâmbătă la Convenția PDL, în cadrul căreia se alege președintele formațiunii, că primele trei luni de sarcină nu i-au făcut probleme, ba din contră, este mai enegrică și se simte mai bine ca niciodată.
”Am avut trei luni foatre ușoare, sper ca urmptoarele două trimestre să fie la fel.Mă simt foarte bine, foarte energică”, a declarat Elena Băsescu.
Aceasta era ce amai mare dorință a mezinei președintelui, după cum declara în urmă cu o lună, și se pare că i s-a îndeplinit.
"Îmi doresc o sarcină uşoară pentru a-mi continua activitatea de la Bruxelles. Până la trei luni doresc să fiu foarte precaută. Cred în superstiţii. Este mult prea devreme pentru nume. Când stiu câte complicații pot exista sunt foarte precaută, așteptăm să treacă cele trei luni când sarcina se fixează", a declarat Elena Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a confirmat pe 14 februarie faptul că fiica sa, Elena, este însărcinată iar el urmează să fie pentru prima dată bunic.

Author:

Facebook Comment