Antonio de la Rua ii cere o avere lui Shakira

Cântăreaţa Shakira (36 de ani) a fost dată în judecată de fostul său iubit, Antonio de la Rua (39 de ani), care îi cere 250 de milioane de dolari pe motiv că a lansat-o şi a ajutat-o să câştige mulţi bani.

Fiul unui fost preşedinte al Argentinei, Antonio de la Rua a depus acţiunea împotriva Shakirei la Curtea Supermă din Manhattan.
El susţine că era "un nimeni", când a cunoscut-o şi că a făcut-o vedetă, de aceea îi datorează bani. De la Rua zice că i-a aranjat să înregistreze piesa "Hips Don't Lie", pe care ea a urât-o iniţial. I-a orchestrat-o şi a ajutat-o să obţină un contract de 300 de milioane de dolari ca urmare a lansării a acestui hit. Bărbatul mai spune că a inspirat-o să compună "Waka Waka", piesă în ritmuri afro-columbiene pentru care s-a luptat să devină imnul Cupei Mondiale la fotbal din 2010.
Shakira a cerut judecătorului să respingă procesul, susţinând că, atunci când l-a cunoscut pe De la Rua, la un concert din anul 2000, ea era deja o vedetă mondială. Mai mult cântăreaţa spune că l-ar fi angajat, din milă, drept unul dintre numeroşii ei consilieri, deşi nu avea experienţă în industria muzicală. Shakira şi Antonio de la Rua au avut o relaţie între anii 2000- august 2010. El spune că averea divei au făcut-o împreună, ea nu vrea să-i dea nici un chior.

Shakira a devenit mamă la 22 ianuarie şi este înnebunită după băieţelul ei, Milan, în vârstă de 4 luni, rezultat din relaţia sa cu fotbalistul Gerard Piqué (26 de ani).

Author:

Facebook Comment