Obiceiul de a bate in lemn ca sa
indepartezi nesansa, atunci cand astepti o reusita, nu s-a nascut in
spatiul romanesc. Dimpotriva, este cunoscut in multe parti din Europa si
chiar pe meleaguri mult mai indepartate. Supertitiosii bat in lemn ca
sa le mearga bine sau, mai exact, ca sa nu le mearga rau.
De unde se trage acest ciudat obicei? Cu mult inainte de aparitia religiilor actuale, inclusiv crestinismul, paganii din intreg continentul euroasiatic, din Irlanda si pana in India, adoptasera cultul lemnului. Copacul, padurea, chiar si frunza erau pentru ei elemente sacre.
De unde se trage acest ciudat obicei? Cu mult inainte de aparitia religiilor actuale, inclusiv crestinismul, paganii din intreg continentul euroasiatic, din Irlanda si pana in India, adoptasera cultul lemnului. Copacul, padurea, chiar si frunza erau pentru ei elemente sacre.
Autorii Stephen Bechtel si Deborah
Aarson au inserat intr-o lucrare privind superstitiile mai multe asecte
legate de batutul in lemn, demonstrand ca obiceiul are o vechime
apreciabila, noteaza Mentalfloss.
Uneori, cei vechi isi faceau fetisuri
din lemn pentru a le folosi la ceremoniile lor religioase, alteori isi
confectionau altare in tulpina copacilor, iar la celti exista
convingerea ca lemnul ascunde in el toate spiritele: cele bune si cele
rele.
De aici, s-a tras obiceiul stravechi ca,
atunci cand se poarta o discutie discreta, participantii sa bata in
lemn, pentru a goni duhurile rele, capabile sa asculte discutia si sa
comunice cele auzite unor nedoriti.
In unele parti, batutul in lemn era
numai un semnal transmis zeilor salasuiti in substanta lemnoasa, urmand
ca ei sa fie atenti la rugaciunea care li se va transmite si, prin
bunatatea lor nemarginita, s-o indeplineasca intocmai.
In Asia, batutul in lemn era un mesaj
transmis zeilor pentru ca acestia sa-l protejeze pe stapanul unei case
indestulate de invidia altora, capabili sa i-o afecteze sau chiar sa i-o
distruga.
Dar exista multe zone in lumea
primitiva, unde credinciosii pagani se rugau la copac, precum la o
icoana. Pentru ei, copacul era ceva sfant care creste singur, se inalta
fara sa-l ude cineva la radacina si ajunge sa domine oamenii, atat de
mici, aflati la baza sa. Copacul era zeul suprem.
Ciocanind in lemnul copacului, pentru ca
acesta sa scoata sunete, ei descopereau un mod de comunicare cu zeii,
facut ca ei sa le asculte ruga.
Iar daca zeii nu vor sa le-o asculte,
atunci ei vor transmite tot prin copac furia lor. Ea se va dezlantui pe
vreme de furtuna si va alege copacul cel mai inalt ca sa loveasca fara
mila, cu fulgerul.
Ca si multe alte credinte vechi, cultul
copacului s-a redus la o simpla superstitie, in care nu mai crede nimeni
dar poate ca nu e om care sa nu fi batut in lemn macar o data, ca sa
nu-i fuga sansa din cale.