Galeria puşcăriaşilor
Patronul echipei de fotbal Steauă se alătură astfel unei galerii impresionante de români celebri care au ajuns în închisoare.
În total, cei 28 au de făcut 135 de ani şi şase luni, ceea ce înseamnă aproape 5 ani de fiecare.
Becali va fi într-o companie selectă în nouă să ipostază socială.
Alături de el se afla personaje care au intrat relativ recent în închisoare, precum Adrian Nastase sau Sorin Ovidiu Vantu, ce-i drept, pentru pedepse mai mici decât cele ale patronului stelist.
Totuşi, sunt şi alte nume grele, care au de ispăşit pedepse mult mai lungi decât cea a lui Gigi. Sau mai scurte, de câteva luni sau maxim doi ani.