Comoara de argint de 35 de milioane de dolari

O adevarata comoara, care valoreaza mai mult de 35 de milioane de dolari, a fost recuperata de pe fundul Oceanului Atlantic.

Compania Odyssey Marine Exploration a scos 1.574 de lingouri de argint de pe epava navei SS Gairsoppa, care a fost scufundata de un subamarin german, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Nava britanica SS Gairsoppa, care a zacut vreme de sapte decenii pe fundul oceanului, a avut un echipaj de 84 de militari care au murit, in urma torpilarii de catre un U-boat nazist, potrivit NY Daily News.

"Este de necrezut. Suntem primii oameni dintr-o perioada de 70 de ani care au rezolvat acest mister", a declarat Mark Gordon, presedinte si CEO al companiei Odyssey Marine.

Eforturile au fost extrem de laborioase, deoarece epava se afla la o adancime de peste 4.500 de metri, pe fundul Oceanului Atlantic.

O echipa de investigatori a facut sapaturi istorice, a studiat vremea si curentii de apa, iar toate informatiile au fost adunate si prelucrate pe computer.

Intreaga comoara de lingouri de argint cantareste aproximativ 60 de tone, iar primul lingou recuperat de pe SS Gaisoppa va fi expus in Discovery Times Square.

Nava britanica SS Gairsoppa transporta o incarcatura de fonta, ceai si argint atunci cand a fost scufundata de submarinul german, pe 17 februarie 1941.

Author:

Facebook Comment