Mihai Trăistariu (36 de ani) e în extaz! La opt luni de când şi-a
făcut implant de păr la o clinică din Turcia, solistul a scăpat de grija
cheliei care îi dădea mari bătăi de cap. Cântăreţului i-a crescut atât
de mult păr, că a simţit deja nevoia să-l tundă. Acum i-a pus “gând rău”
podoabei sale: o va vopsi. Şuviţe, ca pe vremuri.
Mihai Trăistariu era complexat de faptul că părul începuse
să-l părăsească mult prea devreme, aşa că a încercat tot soiul de
metode, doar-doar va arăta ca pe vremuri. Abia în urmă cu opt luni, când
pierduse orice speranţă, cântăreţul a acceptat să meargă la o clinică
din Turcia pentru a-şi face implant de păr.
«Vreau să-mi intre părul în ochi»
După intervenţie, artistul se uita de câteva ori pe zi în
oglindă şi se ruga să se întâmple o minune: “Mi-a crescut atât de mult
păr că nu-mi vine să cred! Doctorul mi-a zis că după opt luni se vor
vedea rezultatele”, ne-a declarat Mihai. Solistul deja se visează cu
plete-n vânt şi are planuri mari pentru buclele lui: “Vreau să mă
vopsesc şuviţe, ca pe vremuri. Bine, voi face asta fără ca vopseaua să
atingă pielea, căci încă e sensibilă. Vreau să-mi intre păru-n ochi. De
altfel, l-am rugat pe doctor să-mi micşoreze fruntea de om deştept, cu
care m-am mândrit întotdeauna. Adică i-am zis să-mi coboare linia
părului pe frunte cu un centimetru mai jos”.
Facebook Comment