Andrei Placinta face puscarie

Andrei Plăcintă, fiul fostei senatoare Sorina Plăcintă, a primit o pedeapsă de patru ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, sentinţa urmând să fie pusă în aplicare din această seară. 

Procurorii spun că, în decembrie 2010, Andrei Plăcintă ar fi încercat să lovească cu maşina un bărbat. Victima încercase să aplaneze o ceartă dintre Andrei şi iubita acestuia.
Acuzatul (...) a trecut peste partea vătămată, provocându-i mai multe leziuni traumatice ce au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale”, se arăta în rechizitoriul procurorilor.
Tânărul a fost trimis în judecată în anul 2011, iar prima sentinţă a venit după zece luni, la începutul anului 2012: trei ani de închisoare cu suspendare. Ulterior, în luna iulie a anului trecut, Curtea de Apel a stabilit o pedeapsă de şase ani cu executare.
Dosarul ajunsese în ultima fază, la instanţa supremă, însă magistraţii de acolo l-au retrimis spre judecare la Curtea de Apel, pe motiv că tânărului i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare.
În rejudecare, Curtea a stabilit o pedeapsă mai mică, dar tot cu executare, respectiv patru ani şi şase luni de închisoare.

Author:

Facebook Comment