Copilul tau este dependent de calculator?

Chiar dacă i-ai cumpărat calculator, nu-l lăsa să fie acaparat de el. Acesta trebuie folosit şi pentru şcoală, nu doar pentru jocuri. 

Prietenul cel mai bun al copilului tău este… calculatorul. Stă ţintuit în faţa ecranului şi nu vrea să ştie de nimic altceva. Este cazul să iei măsuri înainte să devină dependent de lumea virtuală.

Psihologii au remarcat că majoritatea copiilor dependenţi de jocurile pe computer au serioase tulburări de comportament, devenind agresivi şi izolaţi. În plus, aceştia comunică din ce în ce mai greu cu familia, colegii sau prietenii. O cauză ar fi şi lipsa comunicării directe, în care sunt puse în practică toate cele cinci simţuri, în favoarea celei online, în care lipsesc gesturile şi cuvintele. O prietenie pe Internet este lipsită de substanţă, de afectivitate, iar copiii care pierd prea mult timp în lumea virtuală ajung să nu poată socializa.



Author:

Facebook Comment