Cum alinam copilul cand are cosmaruri

Cum iţi alini copilul cand are un COŞMAR

Nu se stie cu exactitate la ce varsta incep copiii sa viseze, dar chiar si cei foarte mici, care abia au invatat sa vorbeasca, le povestesc parintilor, asa cum pot, despre visele pe care le au – frumoase sau infricosatoare. Desi orice copil are ocazional cate un vis urat, cosmarurile apar cu precadere in anii de gradinita, cand se instaleaza frica de intuneric.
Oricat de mult ti-ai dori asta, nu-ti poti feri micutul de cosmaruri, pentru ca nu ai cum sa le previi. Totusi, exista o serie de lucruri pe care parintii le pot face pentru a crea o atmosfera linistitioare inainte de somn. Iar cand puiul tau viseaza urat, conteaza foarte mult ca tu sa fii langa el si sa-l calmezi. Consolarea venita din partea ta il va ajuta sa se linisteasca mai repede, iar sprijinul tau il va convinge sa-si invinga teama si pe viitor.Cand apar cosmarurile?
La fel ca majoritatea viselor, cosmarurile apar in acea faza a somnului in care creierul este foarte activ si trece in revista experientele si noile informatii, cu scopul de a invata si de a dezvolta memoria. In aceste momente, imaginile insufletite pe care creierul le proceseaza pot parea cat se poate de reale. In aceasta etapa a somnului, cunoscuta si ca etapa REM, ochii se misca rapid sub pleoapele inchise. Cosmarurile tind sa apara in a doua jumatate a noptii, cand intervalele REM sunt mai lungi.

Author:

Facebook Comment