Emil Racoviţă a fost membru titular al Academiei Române din anul 1920, preşedinte al Academiei între 1926 şi 1929 şi profesor la Universitatea din Cluj (1920-1947).
La numai 25 de ani, în 1893, Emil Racoviţă a fost ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. A fost director adjunct al staţiunii zoologice marine de la Banyuls-sur-Mer (Franţa), director adjunct al laboratorului de anatomie comparată de la Sorbona şi codirector al revistei internaţionale Archives de zoologie expérimentale et générale. În lucrarea "Essai sur les problèmes biospéologiques" din 1907, Emil Racoviţă a pus bazele unei noi ştiinţe - biospeologia.
Emil Racoviţă a participat în calitate de naturalist, împreună cu Roald Amundsen, Frederick Cook, Antoine Dobrowolski şi Henryk Arctowski la expediţia în Antarctica cu nava "Belgica" (1897-1899), sub conducerea lui Adrien de Gerlache. În timpul acestei expediţii, Emil Racoviţă, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, a adunat un bogat material ştiinţific botanic şi zoologic, care a constituit ulterior obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. În urma acestei expediţii, savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice.
