După numai şase luni de relaţie, Ioana Băsescu a fost cerută
în căsătorie de iubitul său, Radu Petru Pricop. Avocatul i-a dăruit
fiicei preşedintelui inelul de logodnă chiar în seara de Crăciun, iar
nunta va avea loc în vara anului următor.
Viitorul ginere al lui Traian Băsescu a plănuit momentul în cel mai
mic detaliu, iar atunci cînd a simţit că este momentul, a cerut-o de
soţie pe Ioana. Potrivit jurnaliştilor de la Cancan, se pare ca aceasta a
acceptat încântată propunerea, iar nunta va avea loc anul viitor, în
vară.
Radu Petru Pricop este un bun prieten al Elenei Basescu, dar şi al
soţului acesteia, Bogdan Ionescu. Are 35 de ani şi este asociat al unui
cabinet de avocatură. Noul iubit al Ioanei Băsescu locuieste într-o zona
de lux a Capitalei şi conduce maşini de sute de mii de euro: un
Mercedes SL 63 AMG, în valoare de 150 de mii de euro şi un Maserati, ce
sare de 100.000.
Faptul ca Ioana şi Radu au petrecut Crăciunul în familia
prezidenţială a fost tradat şi de o poză postată pe Facebook de Elena
Băsescu. Sub titlul Primul Crăciun al Sofiei Anais, Elena a postat mai
multe fotografii în care fiica sa era ţinută în brate de întreaga
familie, inclusiv de Radu Pricop.
RELATED STORIES
Britney Spears vrea un gagiu de pe net
Cântăreaţa Britney Spears, în vârstă de 31 de ani, s-a apucat, după ce a fost părăsită de logodni
Miley a fost vazuta plecand din casa lui Justin Bieber
Nu știm ce părere au Liam Hemsworth și Selena Gomez, iubiții oficiali ai celor două vedete, însă
Andreea Mantea nu il merita pe Stefan Stan
Toată lumea aștepta să îi vadă în fața altarului, pentru a-și uni
destinele, însă la câteva săpt
Lucian Bute va deveni tatic?
Lucian Bute, fost campion mondial, isi doreste un copil, daca se
poate o fetita. Bute s-a casat
Floyd Mayweather va avea un copil
O stire bomba a zguduit astazi toata
America. O sursa din apropierea lui Lil Kim a marturisit c
Pentru o poza Catalin Maruta dat in judecata?
Amenintat cu instanta de o multime de vedete, ultima pe lista fiind Oana
Zavoranu, Catalin Marut
Facebook Comment