Remedii pentru tratarea sinuzitei

Te doare capul, îţi curge nasul, ai senzaţie de oboseală şi stare de apatie? Pot fi simptomele unei sinuzite. Iată câteva remedii naturiste pentru tratarea sinuzitei.
EXTERN

- Inhalaţii. Un amestec de picături din următoarele uleiuri: brad 10 picături, cătină 15 picături, gălbenele 15 picături, mentă 10 picături, sunătoare 15 picături. Se pun picăturile în doi litri de apă fierbinte, apoi se fac inhalaţiile. Tratamentul se efectuează seara, iar durata este de 12 zile.

- Băi de abur. Se fac inhalaţii cu băi de abur din flori de musețel, lavandă, coada șoricelului, mentă, cimbrișor, maghiran, salvie, cetină de pin, ceapă, sare, ce au efecte antiseptice, antiinflamatoare, sedative și sudorifice.

- Cataplasmă cu hrean. Se pun într-un vas: două linguri de făină de hrean, două linguri de făină de semințe de in. Se adaugă apă și se amestecă foarte bine, până când se formează o pastă. Aceasta se învelește în tifon și se aplică pe zona frunții timp de o oră.

INTERN

- Sirop de hrean. O rădăcină de hrean dată prin răzătoare, amestecată cu patru linguri de miere, se lasă câteva minute la macerat. Se strecoară și se obține siropul crud. Resturile rămase se pun la fiert cu puțină apă (cât să le acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi.

- Ceaiuri. Acestea reprezintă şi ele un remediu cu efecte benefice contra sinuzitei. Ceaiul mixt pentru sinuzită, este un ceai preparat din: cimbru (30 g), ienupăr (20 g), muguri de pin (20 g), coada șoricelului (20 g), tătăneasă (20 g), musețel (20 g), salvie (20 g). O lingură din acest amestec se infuzează trei minute în 250 ml apă clocotită. Se beau trei căni pe zi, îndulcit cu miere de albine.

- Suc de varză. Se toarnă câte 6 picături de suc de varză în fiecare nară, seara, înainte de culcare.

Author:

Facebook Comment