Senzational Dan Diaconescu a primit 3 ani cu executare

Fondatorul Partidului Poporului, Dan Diaconescu, a fost condamnat în urmă cu câteva minute, de magistraţii judecătoriei Sectorului 1, la trei ani de închisoare cu executare, pentru că că l-a şantajat pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ. Din fericire pentru el, Diaconescu nu-şi va petrece Crăciunul în spatele gratiilor, căci decizia nu e defintivă.
„În calitate de administrator şi realizator de programe la postul OTV, Diaconescu Dan Cristian a exercitat acte de ameninţare, atât în mod direct, cât şi prin intermediul lui Dorel Petru Pârv, cu scopul de a determina persoana vătămată, Ion Moţ, primarul comunei Zărand, judeţul Arad, să dea o sumă totală de 200.000 euro. Ameninţarea constă în darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana vătămată, cum ar fi alegaţia că ar deţine o avere importantă, nejustificată, precum şi că ar efectua tranzacţii ilicite cu terenuri agricole, păgubind astfel cetăţenii comunei Zărand", spuneau  procurorii în actul de trimitere în judecată a lui Dan Diaconescu, prin care i-au convins pe magistraţi că boss-ul OTV merită să fie condamnat.

Dan Diaconescu va ataca decizia la Tribunalul Bucureşti.

În dosarul lui Dan Diaconescu au mai fost judecaţi şi condamnaţi şi clarvăzătorul Dorel Pârv - 3 ani de închisoare în stare de recidivă postexecutorie, dar şi ziaristul Mihai Gheza - 2 ani şi 6 luni închisoare, tot pentru infracţiuni de şantaj. În plus, cei trei au fost obligaţi şi la plata a aproape 50.000 de euro, reprezentând daune către primarul şantajat, Ion Moţ

Author:

Facebook Comment