Gigi Becali risca sa ramana paralizat

Situaţie alarmantă pentru Gigi Becali! Riscă să rămână paralizat! Avertismentul dat de medici i-a deteminat pe judecători să dezbată de urgenţă cererea lui de a întrerupe executarea pedepsei, din cauza herniei de disc cervicale care s-a agravat. Are momente când nu-şi mai simte mâna dreaptă, arată raportul medicilor.
Gigi Becali nu e deloc bine. Hernia de disc cervicală îi dă dureri cumplite, iar în cele opt luni de închisoare a apărut hiperatrofierea articulaţiilor dintre vertebrele cervicale 5 şi 6. Sunt momente când deja nu mai simte mâna dreaptă. Ceea ce, spun specialiştii, e alarmant!
”Dacă nu se intervine chirurgical de urgență, este foarte posibil să apară paralizia”, a declarat avocatul lui Becali.
Sănătatea deţinutului nu poate fi pusă pe lista de aşteptare, spun apărătorii lui Becali. Iar magistraţii le-au dat dreptate. Au fost de acord să judece doleanţele lui Becali mai devreme.
Becali va fi adus la Tribunalul Constanţa. Avocaţii cer eliberarea lui pentru operaţie. Însă, miza este perioada pentru care latifundiarul va putea fi pus în libertate. Mai ales că are nevoie de o intervenţie complicată şi mai apoi urmează perioada de recuperare.
Profesorul Ciurea l-a investigat pe Becali şi în urmă cu patru ani. De curând, a văzut RMN-ul și s-a îngrijorat. O operaţie nu va fi deloc uşoară, spune neurochirurgul.
Avocaţii au strâns recomandările scrise ale celor mai buni specialişti. Vor fi prezentate, mâine, instanţei. Printre ele şi opinia fostul director al Institutului Naţional de Medicină-Legală.
Astăzi, soţia latifundiarul părea apăsată de griji. S-a rugat la Dumnezeu, alături de mama lui Becali. Pentru ajutorul fiului ei, Alexandra Becali a dat de pomană la poarta bisericii. Bani - aşa cum făcea şi Gigi.
Când se afla în libertate, Becali a fost la investigaţii şi în străinătate. Cel mai probabil va cere să fie operat în afara ţării. Pentru că riscurile sunt mari. Însă, ultimul cuvânt îl au din nou judecătorii.

Author:

Facebook Comment