Tratament pentru a scapa de matreata

Pielea uscata a scalpului este principala cauza a aparitiei matretii. Pe de alta parte, apare si in cazul dermatitei seboreice, cand pielea capului este iritata si se ingrasa usor. Cheia succesului in ambele situatii este pastrarea unui echilibru: spala-te pe cap ori de cate ori este nevoie, prevenind astfel acumularea de sebum si de celule moarte.

Ai matreata? Cosmeticele sunt de vina?

Trebuie sa acorzi mare atentie si tratamentelor si sampoanelor pe care le folosesti, fiindca matreata poate aparea si in urma unei reactii alergice la produsele cosmetice pe care le utilizezi. De asemenea, cercetatorii au descoperit faptul ca, in unele cazuri, responsabila pentru aparitia matretii ar fi o ciuperca (malassezia furfur). Desi se gaseste in mod natural pe suprafata pielii, la unele persoane ea se dezvolta in exces, hranindu-se cu uleiurile secretate de foliculii de par. Rezultatul: procesul de reinnoire celulara este perturbat, iar fulgii de matreata isi fac simtita prezenta usor-usor, dar sigur, pe umerii tai. 

Tine-ti poftele in frau!

Se pare ca si dieta joaca un rol important. Mai exact, persoanele a caror alimentatie este bogata in acizi grasi si carbohidrati sunt mai predispuse la aparitia matretii. Pentru a contrabalansa aceste dezechilibre, specialistii ne recomanda sa consumam alimente cu un continut ridicat de vitamina B6 (banane, peste, nuci) si legume bogate in sulf (varza, oua, usturoi, ceapa).

Tratament pentru matreata

-spala cat mai des pieptenele sau peria de par

-nu purta caciuli sau palarii foarte stramte

-pe cat posibil, lasa-ti parul sa se usuce in mod natural si doar in situatii-limita apeleaza la foehn.

-dupa ce ti-ai vopsit parul, pielea capului este iritata. Asa ca, o perioada (cam o saptamana) foloseste doar sampoane delicate si evita produsele care incarca parul in exces (spuma, fixativ).

-stimuleaza circulatia sangelui la nivelul scalpului, printr-un masaj delicat, efectuat cu buricele degetelor.

“Folosirea permanenta a unui sampon antimatreata este cea mai eficienta solutie pentru aceasta problema. Foloseste sampoane ale caror ingrediente se dizolva complet, pe baza de Climbazole si Piroctone Olamine".

Author:

Facebook Comment