Lipsa de vitamine si minerale

Vara este momentul ideal pentru a-ţi schimba dieta alimentară obişnuită cu una sănătoasă, bogată în fructe şi legume, care să îţi asigure tot necesarul de vitamine şi minerale de care ai nevoie.

Fără să realizezi, carenţele de vitamine şi minerale îţi pot afecta starea de sănătate, chiar şi atunci când tu crezi că ai un stil de viaţă echilibrat. Dar pentru a putea trata aceste carenţe, e necesar să ştii care sunt semnele lor...

Schimbări în aspectul pielii, al unghiilor sau al părului

Pielea uscată, părul care cade sau se rupe mult mai uşor, unghiile fragile - toate sunt semnale de alarmă. Ai nevoie de mai mulţi acizi graşi esenţiali, vitamina A, dar şi de un complex de vitamine B! Mănâncă legume verzi şi roşii, precum spanac, salată, ardei, sfeclă etc.
Senzaţie de furnicături, înţepături şi amorţeală în diverse părţi ale corpului

Dacă experimentezi astfel de simptome, e timpul să iei un supliment de vitamina B, dar şi magneziu. În paralel, include în alimentaţia ta spanacul, sparanghelul, fasolea roşie şi, mai ales, broccoli.

Crampe musculare puternice

Acestea pot fi semnul unei carenţe de potasiu. Include în dieta ta banane, broccoli, dar şi nuci şi seminţe.

Dureri de articulaţii sau probleme cu dinţii

S-ar putea să ai un deficit de calciu. E necesar să incluzi în alimentaţia ta cât mai multe produse lactate, ouă şi să apelezi şi la ajutorul unor suplimente cu vitamina D.

Depresie, somnolenţă sau iritabilitate

Toate ar putea indica lipsa vitaminei D. Consumă mai multe fructe şi legume şi încearcă să mănânci peşte măcar de două ori pe săptămână.

Eczemele şi ulceraţiile ce apar la nivelul gurii

Buzele uscate şi crăpate nu sunt neapărat un semn al deshidratării. Ele pot semnaliza o carenţă importantă de vitamina C, acid folic şi fier. Pentru a te asigura că îi aduci organismului tău un aport suficient din aceste vitamine şi minerale, include în dieta ta mai multe citrice, cereale integrale, spanac, dar şi verdeţuri, nuci şi seminţe.

Author:

Facebook Comment