Cum faci siropul de tuse acasa

Suntem în sezonul virozelor, iar una dintre cele mai neplăcute probleme legate de această perioadă este tusea. De aceea, azi îţi propunem o reţetă sută la sută naturală, din ingrediente accesibile, pentru ca tu să-ţi poţi prepara un sirop de tuse eficient, chiar la tine acasă.
În acest scop, vei avea nevoie de următoarele ingrediente: 200 ml de suc proaspăt de ananas, sucul de la o lamâie, un vârf de linguriţă de ghimbir ras, 2 linguriţe de miere şi un vârf de linguriţă de boia iute.
Ceea ce puţini dintre noi ştiu, este că sucul proaspăt de ananas este de cinci ori mai eficient în combaterea tusei, comparativ cu clasicele siropuri. Acesta este un lucru dovedit de către specialişti, prin studii recente, care au arătat, de asemenea, că sucul de ananas are proprietăţi antiinflamatorii, detoxifiante şi antibacteriene, datorită enzimelor pe care le conţine.
Aşadar, data viitoare când tuşeşti şi vrei să dai fuga la farmacie pentru un sirop de tuse, încearcă această reţetă. Nu numai că vei ştii exact ce conţine siropul pe care îl vei consuma, dar vei putea controla în acest fel şi conţinutul de zahăr care, după cum bine ştii, este foarte crescut în siropurile obişnuite, din farmacii.

Author:

Facebook Comment