Pietrele la rinichi se prezinta intr-o varietate
de forme, marimi si culori. Unele dintre ele sunt cat un fir de nisip,
altele sunt cat o minge de golf.
Rinichii sunt 2 organe in forma de fasole, care
masoara aproximativ 10 cm in lungime si sunt localizati in spatele
abdomenuluii, de fiecare parte a coloanei vertebrale. Rolul rinichilor
este de a indeparta toxinele si deseurile sin sange. Deseurile si
excesul de fluide sunt transferate in ureter (un tub care ataseaza
fiecare rinichi de vezica), si de acolo sunt eliminate sub forma de
urina. Sangele curat este transferat apoi in circuitul sangvin.
Ce sunt pietrele la rinichi?
Exista 4 tipuri principale de pietre la rinichi :
Pietre din calciu: sunt facute din calciu si fosfati, sau calciu si oxalati.
Pietre struvitice: contin magneziu si amoniac, sunt adesea in forma de corn si destul de mari.
Pietre din acid uric: sunt fine, de culoare maro.
Pietre din cistina: sunt de culoare galbena, si sunt cristalizate.
Cum se formeaza?
Deseurile din organism se dizolva in general in fluidele care
formeaza urina, dar, uneori, ele pot forma cristale care se depun in
interiorul rinichiului. Ele se aduna in timp si formeaza depuneri tari
ca piatra.
Dupa ce se formeaza, pietrele calatoresc de obicei prin sistemul
urinar, incercand sa treaca in urina. Se intampla destul de des ca
pietrele sa blocheze uretra sau ureterul, determinand dureri intense in
abdomen. Blocarea sistemului urinar poate duce la infectii, probleme de
rinichi sau chiar insuficienta renala.
Daca piatra este de dimensiuni mici, ea trece adesea nedetectata,
fara simptome. Simptomele apar daca piatra ramane blocata in rinichi,
daca ea incepe sa calatoreasca prin ureter sau daca determina aparitia
unei infectii.
Simptomele comune ale pietrelor la rinichi includ: dureri intense
in spate sau intr-o parte a abdomenului, greturi, sange in urina, urina
tulbure si urat mirositoare, senzatie de arsura la urinat, febra (38 o
C), mictiuni frecvente.
Cauzele aparitiei pietrelor la rinichi
Cauza lor exacta nu este cunoscuta. Ele se formeaza in general din
cauza acumularii unei substante in organism, cum ar fi: calciul,
amoniacul, acidul uric sau cistina. Unele boli, precum cancerul sau
bolile renale, cresc riscul de formare a calculilor renali, datorita
tratamentului lor.
Factorii care predispun la formarea calculilor renali sunt:
deshidratarea, alimentatia bogata in proteine si saraca in fibre,
sedentarismul, mostenirea genetica, functionarea unui singur rinichi,
infectii urinare, bypass intestinal, boala Crohn.
De asemenea, exista dovezi ca anumite medicamente, precum aspirina ,
antiacidele, suplimentele de calciu si vitamina D maresc riscul de a
dezvolta pietre la rinichi.
Tratament
Tratamentul depinde de tipul pietrei. In cazul
celor de dimensiuni mici, se administreaza doar analgezice, pentru
calmarea durerilor de eliminare. Daca piatra este prea mare pentru a fi
eliminata pe cale naturala, se intervine prin anumite proceduri ca:
Litotripsia cu unda de soc extracorporeala (ESWL): se folosesc unde
ultrasonice sau de soc, care sunt directionate spre rinichi, spargand
pietrele in particule fine ce vor fi eliminate usor. Este o metoda
inconfortabila, dar des folosita, si executata sub anestezie locala.
Nefrolitotomia percutana (PNL): chirurgul face un mic orificiu
lateral, pe unde introduce un instrument numit nefroscop, in scopul de a
sparge pietrele mari. Operatia se face sub anestezie generala.
Ureteroscopia: este o interventie ce presupune
introducerea unui instrument numit uretroscop ( un fel de telescop
flexibil sau semi-rigid) prin vezica, in uretra, si apoi in ureter, unde
este blocata piatra. Prin acest uretroscop se introduc alte instrumente
ce sparg piatra, dupa ce a fost localizata. Si in acest caz se
foloseste anestezia generala.
Chirurgia: daca niciuna din metodele de mai sus nu poate fi
aplicata, se recurge la traditionala operatie. Aceasta implica incizarea
zonei lombare si extragerea pietrei din ureter sau rinichi.
Pietrele din acid uric sunt mai fine si mai sensibile decat
celelalte tipuri, de aceea se incearca mai intai dizolvarea lor
printr-un consum marit de apa, de aproximativ 3 litri pe zi. Ele sunt
sensibile la pH-ul bazic, se aceea se pot recomanda fluide alcaline.
