Acneea vulgara este rezultatul unei suprainfectii cu diversi agenti patogeni a zonelor care prezinta exces de sebum, manifestandu-se indeosebi pe fata,
dar deseori si pe spate. Atunci cand acneea persista si dupa varsta
adolescentei fenomenul este asociat cu problemele de ordin hormonal,
disfunctii metabolice si nivelul ridicat de stres din viata noastra,
sustin specialistii.
Alimente bune si rele pentru acnee - recomandarea medicului
Numeroase cercetari au scos la iveala o legatura clara intre
alimentatia zilnica si problemele cu acneea. O dieta atent supravegheata
este un prim pas catre vindecarea acneei, in special atunci cand vorbim
despre persoanele cu o predispozitie la aceasta afectiune. "Alimentele
potrivite pot ameliora mult leziunile specifice, pot tine sub control
activitatea glandelor sebacee pentru ca acestea sa nu mai produca in
exces sebum si keratina, pot favoriza refacerea tesutului traumatizat si
pot reduce nivelul de inflamatie”, explica Dr. Ruxandra Plesea, medic
rezident in diabet zaharat, boli de nutritie si metabolism si
specialistul Centrului de Frumusete si Sanatate Neli Pfeiffer.
Alimente rele
dulciurile;
alimentele cu indice glicemic crescut;
iodul din suplimentele alimentare, atunci cand este luat in exces;
cantitati exagerate de carne;
cantitati exagerate de lactate.
Alimente bune
vegetalele cu frunze verzi;
nuci;
leguminoase (naut, fasole, mazare, linte);
seminte de floarea-soarelui;
ciuperci;
cerealele integrale.
Toate aceste alimente au o cantitate mare de zinc, un mineral esential pentru sanatatea pielii, sustine specialistul.
De asemenea este recomandat sa faci periodic cure de detoxifiere tinand cont de indicatiile unui medic nutritionist.
Plan de tratament - recomandarea specialistului in cosmetica
"Se recomanda un tratament cosmetic complet o data la 3 saptamani
in care se pune accent pe procesul de curatare al tenului, dezinfectarea
si regenerarea tesutului", sustine Neli Pfeiffer, specialist cosmetica.
Cel mai important lucru de care trebuie sa tii cont este bariera
naturala a pielii, care protejeaza tenul de factorii externi.
Potrivit specialistului, atunci cand bariera cutanata este dezechilibrata, pielea devine uscata, descuamata si iritata. Acest lucru favorizeaza aparitia diverselor probleme dermatologice.
