Gigi Becali va ramane din pacate in puscarie

Tribunalul Constanţa a respins, joi, cererea omului de afaceri Gigi Becali de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea din motive medicale, solicitarea fiind considerată nefondată. Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Măsura judecătorilor a fost luată în condiţiile în care, luna trecută, i-au cerut lui Becali să prezinte un certificat medico-legal pentru a stabili care este gravitatea problemelor de sănătate pe care le are şi dacă ele pot fi tratate în sistemul penitenciar sau în sistemul public de sănătate, relatează Agerpres.
Potrivit avocatei omului de afaceri, Maria Vasii, concluziile documentului medico-legal "sunt explicite, unanime, în sensul că s-a constatat existenţa acestei afecţiuni deosebit de grave şi că nu poate fi tratată în reţeaua penitenciară", aceasta menţionând că Becali riscă să paralizeze dacă nu este supus urgent unei intervenţii chirurgicale în zona cervicală a coloanei vertebrale.
Avocata Vasii apreciază totodată că se impune ca clientului său să i se permită efectuarea tratamentului de specialitate, fără pază, într-o clinică din România sau din străinătate, în condiţiile în care acesta este încarcerat în regim deschis.
La sfârşitul lui decembrie 2013, Gigi Becali a solicitat instanţei întreruperea executării pedepsei din motive medicale, termenul judecării cererii fiind amânat de mai multe ori.
Pe 9 ianuarie 2014, Gigi Becali a fost transferat la spitalul Penitenciarului Poarta Albă pentru a i se efectua anumite investigaţii medicale, iar pe 14 ianuarie a fost reîncarcerat în celula sa din penitenciar.
Becali este condamnat la pedepse cu închisoarea în mai multe dosare, având de executat trei ani şi şase luni de detenţie.
În octombrie 2013, Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis.

Author:

Facebook Comment