Se afișează postările cu eticheta unt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta unt. Afișați toate postările

De ce ar trebui sa consumam unt in loc de margarina

De ce ar trebui sa consumam unt in loc de margarina
Untul este o sursa excelenta de grasimi, vitamine liposolubile, minerale, in comparatie cu grasimile artificiale – cum ar fi margarina.

Persoanele sanatoase, active, pot consuma 40 g unt/ zi. Aceasta cantitate aduce un aport de 100 mg colesterol (recomandarea este sa nu se depaseasca un aport zilnic de 300 mg colesterol), 20 g acizi grasi saturati si 300 kcal.

De ce este untul sanatos?

Untul are intr-adevar un continut ridicat de acizi grasi saturati, dar acestia nu cresc nivelul colesterolului in sange si sunt usor de digerat. De asemenea, grasimea untului are tendinta de a creste colesterolul bun, care este un excelent protector impotriva infarctului de miocard si accidentului cerebral vascular.

Untul contine si acizi linoleici conjugati care au capacitatea de a reduce formarea ateroamelor, impiedicand depunerea grasimilor in artere. Acesti acizi au si capacitatea de a stimula dezvoltarea muschilor, inhiband depunerea grasimilor si ingrasarea. Lecitina continuta in unt are de asemenea un efect in impiedicarea depunerii grasimilor in artere, iar fosfatidilserina este un component esential pentru buna functionare a celulelor, mai ales a neuronilor. Ambele componente au si efecte benefice asupra memoriei si capacitatii de invatare.

Digestibilitatea untului este foarte mare, 99%, necesitand mai putine saruri biliare si solicitand astfel mai putin vezica biliara si ficatul. De aceea untul se recomanda in bolile de vezica biliara, ficat, rinichi, stomac.

Untul usureaza absorbtia si distributia vitaminelor liposolubile, in special a vitaminei E. Componentele untului au efect potential anticancerigen.

Untul trebuie folosit numai in stare cruda, deoarece are rezistenta scazuta la prajire in forma obisnuita. Prin clarificarea untului se obtine untul ghee, care contine practic numai lipide si devine rezistent la prajire si rancezire. 

Sugestie de mic-dejun

Este de preferat sa consumati untul la micul dejun, in cantitati rezonabile, impreuna cu paine integrala (atentie – chiar daca pe ambalajul painii albe scrie „bio”, nu inseamna ca e si sanatoasa, fiindca echivalentul sau conventional nu este recomandat) si magiun adevarat, nu cu zahar si tot felul de conservanti.

Unt sau margarina?

Exista numeroase persoane care tin cure de slabire fanteziste, ce promit rezultate incredibile in timp record. Aceste diete exclud complet grasimile din alimentatie, si de aceea cei increzatori in aceste cure aleg sa consume margarina, considerand ca aceasta este vegetala si are, astfel, mai putine calorii. Insa reclamele care promoveaza margarina ca aliment dietetic ne induc in eroare (cel putin cand este vorba despre margarinele din prima generatie) deoarece, de fapt, margarina este un aliment artifical, daunator pentru sanatate – mai bine zis, nu avem nicio sansa sa pierdem in greutate daca o preferam untului! Untul natural, fara adaos de sare sau alte ingrediente, este mult mai benefic organismului decat orice alt aliment artificial, plin de grasimi si aditivi cu efecte nefaste asupra organismului.
Read More

Ce este mai bun untul sau margarina?

Ce este mai bun untul sau margarina?
Fie că le foloseşti pentru a prăji diferite alimente, în prăjituri sau pur şi le consumi direct pe pâine, untul sau margarina sunt, oarecum, nelipsite din dietele multora dintre noi. Dar care este diferenţa dintre aceste două alimente? Este unul mai sănătos decât celălalt?
Untul, extras din lapte şi smântână, este consumat de mii de ani, dar în a doua jumătate a secolului XIX, oamenii de ştiinţă au constatat că acesta conţinea un nivel ridicat de grăsimi saturate şi că ar trebui să găsească un alt aliment cu care să îl înlocuiască.
Toată lumea ştie că untul îngraşă, iar asta din cauză că o singură linguriţă de unt poate conţine 35 de calorii. Dacă ne uităm la compoziţia moleculară a untului, observăm că toţi atomii săi de carbon sunt încercuiţi de atomi de hidrogen, ceea ce înseamnă că el are un nivel de saturaţie ridicat, care în prezent este asociat cu bolile cardiovasculare.
Margarina, pe de altă parte, a fost creată din uleiuri vegetale, motiv pentru care ea conţine grăsimi nesaturate, adică atomii ei de carbon au legături duble între ei, iar numărul atomilor de hidrogen legaţi de ei este mai mic.
Totuşi, din cauză că ea se topeşte prea uşor, oamenii de ştiinţă au fost nevoiţi să satureze margarina, într-o oarecare măsură. Acest proces, care presupune adăugarea mai multor atomi de hidrogen în compoziţia margarinei pentru a o întări, poartă denumirea de hidrogenare. Problema este că hidrogenarea se realizează la temperaturi mari, lucru care produce o serie de schimbări. Mai exact, mare parte dintre aceste legături duble se află în configuraţii numite „legături cis”. Însă, în urma hidrogenării, ele ajung să se transforme în „legături trans”. Această transformare schimbă modul în care corpul uman procesează şi metabolizează margarina. În mare, ideea este că grăsimile trans scad nivelul de colesterol bun şi îl cresc pe cel al colesterolului rău, lucru care face ca riscul de a suferi de boli coronariene să fie mărit. Aşadar, margarina, care iniţial a fost văzută ca o alternativă mai sănătoasă a untului, şi-a „arătat rapid colţii”. Partea bună este că unele companii producătoare au reuşit să creeze margarină fără grăsimi trans. Totuşi, dacă ar fi să rezumăm, ambele alimente, untul şi margarina, au atât avantaje cât şi dezavantaje. De exemplu, untul este natural şi alcătuit dintr-un singur ingredient, în timp ce margarina este procesată, iar în componenţa sa intră multe ingrediente. De asemenea, untul are o serie de minerale şi vitamine esenţiale precum vitamina E şi A, pe când margarina variază de la producător la producător şi deci nu poate fi comparată cu untul la acest capitol. Multe tipuri de margarină sunt încă bogate în grăsimi trans şi deci mult mai rele ca untul. Însă există şi firme care produc margarină cu niveluri scăzute de grăsimi saturate şi calorii şi fără grăsimi trans.
Read More